Duke of Edinburgh Romania
Donate

Roman Denisa

Numele meu este Roman Denisa Georgiana și sunt elevă a liceului Grigore Moisil Brașov, clasa a 12-a. 

Am aflat de programul The Duke of Edinburgh’s International Award Romania de la diriginta mea și am fost încântată din primul moment de acest proiect. Am ales să mă implic cu tot ce am eu
mai bun, deoarece acest program îmbină atât utilul cât și plăcutul. 

Sunt voluntară în Fundația Tineri pentru Tineri, sucursala Brașov, așa că acest lucru m-a ajutat să pot să îmi bifez în agenda Award această activitate ca fiind cea de 6 luni. Voluntariatul implică responsabilitate, disciplină, energie, muncă dar mai ales, voluntariatul implică suflet! Sentimentul pe care îl ai atunci când îi ajuți pe cei din jurul tău, că le împărtășești ceea ce tu ști, când ști că tot ce spui se conturează și contează pentru cei cărora le vorbești, când îți dai seama că poți schimba ceva, că poți să contribui cu puținul pe care îl ai în tot ceea ce înseamnă viață, nu poate fi descris în câteva rânduri … .

Read more

Daniel Hincu

Participant Award nivelul Bronz

Fotbalul – pasiunea mea

Colegiul Naţional de Informatică “Grigore Moisil”, Braşov

Ma consider un tânar norocos si dornic de a-mi depasi limitele. În anul 2014 am aflat si am intrat în Programul Award, acesta reprezentând încununarea tuturor abilitatilor si pasiunilor mele. În prezent, sunt mândru si fericit sa ma numar printre cei sapte colegi finalizatori ai nivelului de Bronz din anul 2015, din Colegiul National de Informatica “Grigore Moisil”, Brasov. 

La secţiunea Activităţi fizice am notat sportul meu preferat: fotbalul. Pentru mine, acest sport reprezintă cel mai bun mod de a-mi petrece timpul liber. Practic acest sport din 2010. De la primul antrenament, am simţit ceva ce nu am mai simţit pentru nimic. Era ceva cu totul altfel. Pe parcusul acestor ani am înţeles că fără muncă şi sacrificii nu poţi face faţă la un nivel înalt. În timpul antrenamentelor sunt concentrat pe ceea ce lucrez, făcându-mă să uit de restul problemelor din viaţa de zi cu zi.

Read more

Andrei Novac

Participant Award nivelul Aur

„Ichi, ni, san, shi, go, roku, shichi, hachi, kyu, ju”… sunt primele cuvinte în japoneză pe care le stâlceam cu mândrie la vârsta de 4 ani, căci atunci am intrat pentru prima dată în sala de antrenamente. „OSS!” salutam pe toată lumea, fiindcă simțeam că sună altfel decât „Bună ziua!” dar și pentru că mi se spunea mereu cât de important este respectul. La început totul era o joacă, îmi doream să fiu și eu asemeni eroilor din filme, dar cu timpul am realizat că acest sport nu este doar un simplu sport, ci este un stil de viață. De ce spun acest lucru? Probabil, ca și mine, mulţi oameni confundă karate-le cu ceea ce văd prin filme, când de fapt reprezintă tocmai contrariul. Karate-le nu te îndeamnă la violenţă, ci îți oferă lecții despre ceea ce înseamnă respect, încredere, autocontrol.

 

Read more

Inscrie-te

Înscrie-te ca voluntar, lider sau instructor Programul DofE Award România se bazează pe sprijinul a sute de voluntari adulţi. Fără ei programul nu ar fi ajuns la tinerii din România sau la milioanele de tineri din toată lumea. Indiferent de vârstă, puteţi să oferiţi din timpul dumneavoastră pentru DofE Award şi să îndrumaţi tinerii care … Read more

The Duke of Edinburgh’s International Award România, distincții la Palatul Elisabeta

Marți, 20 iunie 2017, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a primit la Palatul Elisabeta, în Sala Regilor și în Sufrageria Mare, reprezentanții organizației The Duke of Edinburgh’s International Award Romania, al cărei patron regal este din anul 2013.

În sală au fost prezenți cei cinci tineri medaliați cu aur anul acesta: Octavia Adam, Maria Mădălina Stan, Deaconu Andreea Roxana, Gabriel Tofan și Mihai Cristopher Radovici  Marian. Alături de ei au stat reprezentanți ai organizației, lideri Award, instructori și părinți.

A fost prezent ambasadorul Marii Britanii, Excelența Sa dl Paul Brummell, alături de doamna Brummell, precum și trei reprezentanți ai Armatei Regale britanice.

Read more